Gabriela Dobre

Psihoterapie, Consiliere psihologica, Dezvoltare personala


Scrie un comentariu

Structura de personalitate nevrotică

Ioana Stancu, psiholog, psihoterapeut

Personalitatea noastră este o construcţie psihică şi, ca şi corespondentul ei din planul fizic, are o structură. Aceasta poate fi mai solidă sau mai puţin solidă, mai rezistentă sau mai puţin rezistentă. În mod obişnuit, structurile de personalitate sunt clasificate în : normale (normalitatea psihică nu este o stare fixă, ci se situează pe un continuum, unde la un pol sunt persoanele înalt funcţionale, mature şi, la celălalt, persoanele normale cu deficienţe de adaptare, mai apropiate de funcţionarea nevrotică), nevrotice, borderline şi psihotice.

Structura de personalitate de tip nevrotic descrie indivizii umani foarte apropiaţi de spectrul nomal, indivizi destul de sănătoşi emoţional, dar sabotaţi în funcţionarea lor de anumite conflicte psihice (inconştiente). Când anumite conflicte psihice se actualizează, persoana trăieşte blocaje sau dificultăţi persistente în diverse arii ale existenţei: ar putea de exemplu să nu poată menţine un job stabil, să nu reuşească să iniţieze sau să construiască o relaţie…

Vezi articolul original 509 cuvinte mai mult

Reclame


Scrie un comentariu

Să fii mai bun cu tine…

Corina Dobre

cd4ce38e1bafba99d5f2a6a7bb8a02b7Am scris pe la începutul anului că am învățat să fiu mai bună cu mine. Un om cu suflet mare m-a întrebat cum am făcut asta. Nu mai știu exact ce i-am spus, dar întrebarea am pus-o undeva într-un colț, ca pe una la care merită să te gândești mai adânc. Am mai răsucit-o când pe o parte și când pe alta. Și in mintea mea s-a copt un răspuns.

Așa încât, draga mea, iată ce pot să îți spun:

Sunt mai bună cu mine când mă uit cu bucurie la ceea ce am ajuns. Sigur, îmi doresc să cresc, mă bucur să aflu, să descopăr, îmi fac planuri. Dar în egală măsură, îmi iau timp să mă uit la drumul pe care l-am parcurs, să îmi las mintea și sufletul să vadă unde sunt acum, cu recunoștință si mulțumire.

Sunt mai bună cu mine când imi fac planuri care…

Vezi articolul original 447 de cuvinte mai mult


Scrie un comentariu

MECANISME DE APĂRARE: descriere și exemple

Monica Rus

                      În mai toate domeniile psihologiei, psihologii și psihoterapeuții vorbesc despre mecanismele de apărare sau manierele în care ne comportăm sau gândim în anumite moduri, astfel încât să ne protejăm mai bine sau „apăra” de noi înșine. Mecanismele de apărare sunt o modalitate de a privi felul în care oamenii se distanțează de o conștientizare deplină în ceea ce privește gândurile neplăcute, sentimentele și comportamentele lor. Ele sunt niște tactici dezvoltate de Ego pentru a se proteja de anxietate.

denial text copyriht
Aceste modalități de autoprotecție a Ego-ului sunt normale, și în general au o valoare adaptativă pe moment. În general persoanele care intră într-un program de psihoterapie folosesc de mult timp mecanisme de autoprotecție dezadaptative și care au devenit un stil de viață. Ele distorsionează realitatea și acționează la nivel inconștient.
Mecanismele de autoprotecție au fost clasificate în funcție de cât de primitive sunt. Cu cât un mecanism de autoprotecție este mai…

Vezi articolul original 2.526 de cuvinte mai mult


Scrie un comentariu

Despre muncă și răsplată când (nu) stabilim rezoluții de An Nou

Irina Niță

Oamenii au niște așteptări destul de clare despre felul în care munca (activitatea) este conectată cu pauza (răsplata, recunoașterea, distracția sau odihna). Sau cel puțin așa spune analiza tranzactională. Aceste așteptări pot fi grupate în 6 tipare de bază și  par să funcționeze exact la fel în toate culturile. Drept dovadă că au funcționat la fel și în toate vremurile, au primit nume inspirate din mitologia greacă.

Vezi articolul original 1.538 de cuvinte mai mult


Scrie un comentariu

Cum abordăm terapeutic persoanele care au convingeri disfuncţionale din sfera abandonului

Ioana Stancu, psiholog, psihoterapeut

4.4Persoanele cu convingeri disfuncţionale din sfera abandonului (adică cele care conţin schema abandon, conform J. Young) cred că oamenii apropiaţi, mai devreme sau mai târziu, le vor abandona – fie le vor părăsi, fie vor pleca, fie se vor îmbolnăvi şi vor muri. Aceste credinţe conduc la o stare emoţională tensionată în relaţii, la vigilenţă faţă de orice semnal care ar putea fi corelat cu abandonul şi la dezvoltarea unor strategii diverse de control pentru a preîntâmpina sau împiedica abandonul. De asemenea, conform tendinţei fireşti de armonie între aspectele psihice şi realitate, aceste persoane vor alege ca parteneri de relaţie pe aceia care au o mai mare probabilitate de a fi imprevizibili, instabili, indisponibili şi predispuşi spre a abandona. Există şi persoane din această categorie care, pentru a nu se confrunta cu abandonul, evită total relaţiile apropiate.

În procesul terapeutic scopul principal, atunci când lucrăm cu convingeri din sfera abandonului…

Vezi articolul original 412 cuvinte mai mult


Scrie un comentariu

De ce mamele sunt mai nervoase decât taţii când pun limite copiilor lor?

Ioana Stancu, psiholog, psihoterapeut

mama care pune limite copiluluiVorbind la modul general, femeile pun limite, afirmă reguli, spun ce e permis şi interzis copiilor, într-o manieră mai agitată, mai nervoasă, decât bărbaţii. E adevărat că nu se întâmplă întotdeauna aşa, ci mai ales atunci când mama joacă predominant rolul reglator în relaţie cu copiii ei.

Principiul matern este conţinător, suportiv, grefându-se armonios pe principiul feminin al receptivităţii. Principiul patern este în esenţa lui reglator, normativ, separator. Când unei mame îi revine constant rolul de fixare de limite, ea face ceva ce vine în contradicţie cu ceea ce este în însăşi esenţa ei: cineva care vine mai degrabă în ajutorul, care întâmpină, leagă, uneşte, conţine decât cineva care limitează, separă, asigură ordinea.

O mamă limitantă este o mamă care trăieşte în interiorul ei o ambivalenţă, o tensiune, de cele mai multe ori neconştientizată. Din această ambivalenţă – e nevoie să-i pun limite copilului, dar nu mă simt în acord…

Vezi articolul original 158 de cuvinte mai mult


Scrie un comentariu

Așchii și trunchiuri

Poienita lu' Ene

Ăsta e titlul meu. Titlul autoarei și cuvintele ei încep după punctul următor, adică acum.

,,Calea noastră e cea mai bună.”

Scriu postarea asta ca să îmi mai eliberez mintea. De ceva vreme mă tot bate gândul miturilor familiale. Știu de existența lor de mult, că doar nu degeaba a stat taică-meu ore întregi să îmi explice de ce și cum se comportă oameni de pe stradă așa cum o fac. Cum le-am înțeles eu, sunt niște axiome. Nu trebuie a fi puse la îndoială, sunt general valabile și indisputabile. Una dintre aceste minunate axiome din familia mea a fost asta – felul nostru de a face ceva este cel mai bun, corect, și curat. M-am tot gândit, și niciodată nu a fost menționat per se. Totuși, se putea citi printre linii. Și printre linii a rămas.

Am auzit de multe ori la viața mea fraza ,,Fă cum îți zic…

Vezi articolul original 561 de cuvinte mai mult