Locul interior

” Lumea interioară a omului este întotdeauna mai importantă pentru el decât cea exterioară, în ciuda a ceea ce pare să fie o mai mare stabilitate dobândită de cea din urmă, în toate manifestările de fiecare zi. Bătăliile vieţii sunt purtate, pierdute şi câştigate efectiv în zonele pur psihologice şi inteligibile ale fiinţei. Pornind din locul tău interior, vei ajunge la propria înţelepciune lăuntrică, pentru ca tu să-ţi găseşti adevarata direcţie şi cale către răspuns”   Dr. Marc Edmund Jones

O legendă veche spune că, mai demult, oamenii erau buni. Dar au profitat atât de mult de puterea divină din ei încât stăpânul tuturor zeilor a decis să le ia această putere şi să o ascundă într-un loc unde va fi imposibil de găsit. Tot ce i-a rămas să facă era să găsească ascunzătoarea potrivită. A fost convocat consiliul zeilor pentru a se găsi soluţia.

 Zeii au sugerat:

-De ce să nu îngropăm puterile omului în pămănt?

Brahma a răspuns:

-Nu, nu vom face asta, pentru că omul va săpa adânc şi le va găsi.

Atunci zeii au spus:

-În acest caz, să le trimitem divinitatea pe cel mai adânc fund al oceanului!

Dar Brahma a răspuns din nou:

-Mai devreme sau mai tarziu omul va explora adâncurile oceanului şi cu siguranţă că o vor găsi şi o vor aduce la suprafaţă.

Atunci zeii s-au arătat învinşi:

-Nici pământul, nici oceanul nu sunt locuri unde puterea divină să fie în siguranţă, însă alte idei de ascunzătoare nu mai avem.

Brahma a exclamat dintr-o dată:

-Iată ce vom face cu divinitatea omului! O vom ascunde adânc înauntrul lui, pentru că este singurul loc unde nu va căuta.

De atunci încoace, conform legendei, omul a căutat în toata lumea, a explorat, a urcat şi a săpat căutând ceva ce a fost, în tot acest timp, înăuntrul lui.

 Eric Butterworth- Legea divinităţii omului.

Povestea Acvilei Regale

Un fermier descoperi într-o bună zi un cuib de acvile abandonat, cu un ou în el. Luă oul şi îl puse în cuibul unei găini din ograda sa. Se născu, în mijlocul găinilor, o pasăre de toata frumuseţea care învăţă, desigur, să se poarte ca o găină.

Fermierul se ocupa mult de noua sa “găină” şi facea totul pentru a o proteja. O răsfaţa şi îi aducea imediat tot ceea ce aceasta cerea. Acvila gaină devenea pe zi ce trece foarte dependentă de fermier, care nu-şi dadea seama de răul pe care îl face.

La un moment dat, acvila vazu pe cer o pasare mare care plana şi spuse:

– Într-o zi şi eu voi zbura ca această pasăre.

Atunci, fraţii şi surorile sale au început să râdă de ea. Ruşinată, regretă că spusese aceste cuvinte şi continuă să manânce grăunţe din ţarc.

Într-o bună zi, zână bună trecu pe acolo şi văzu acvila regală vegetând în mijlocul găinilor. Atunci ea îi spuse fermierului:

 – Cred că îţi iubeşti foarte mult pasărea ta rară, dar cred că nu-i faci nici un serviciu ţinând-o în aceste condiţii. Te gândeşti prea mult la tine. Aceasta pasăre nu este fericită şi atunci când va fi prea mare, nu-şi va mai dezvolta calităţile sale extraordinare şi potenţialul său nelimitat.

A doua zi, după ce a stat pe gânduri, fermierul nostru a luat pasărea în mâini şi a lansat-o în aer. Acvila a avut din fericire timp să-şi deschida aripile şi să aterizeze jalnic pe pamant, în hohotele de ras ale găinilor.

Dar omul nu se descurajă, ci urcă pe acoperişul hambarului şi-i spuse păsării:

– Eşti o acvilă, zboară! Şi o lansă în aer.

Dintr-un reflex spontan, acvila îşi deschise aripile, plană câteva secunde deasupra curţii şi ateriză în mijlocul găinilor uimite…

Atunci fermierul urcă muntele din apropierea fermei sale şi lansă acvila spre cer. Cu bătai de aripi din ce în ce mai mari, acvila începuse să zboare fericită pe cer, din ce în ce mai sigură de ea.

Periodic, ea revenea să-l vadă pe fermier şi pe prietenele sale, găinile, care o considerau, de acum înainte, ceea ce ea era într-adevăr, o acvilă regală.

Te recunoşti în atitudinea supraprotectoare a fermierului ? Oferi celorlalţi chiar şi fără  a-ţi cere ? Ai tendinţa de a-i proteja, răsfaţa pe ceilalţi, într-o asemenea măsură încât le creezi o dependenţă de tine? Te laşi protejat, răsfaţat, condus de ceilalţi fără să-ţi dai seama?

Aminteşte-ţi de fermier care, după ce a fost consiliat de zâna cea bună, a dat drumul acvilei din ograda sa, lansând-o în aer pentru a-şi deschide aripile să zboare. Aminteste-ţi de acvila care, deşi crestea alături de găini, avea dorinţa de a zbura precum o acvilă regală.

Şi tu îţi poţi redirecţiona atenţia dinspre ceilalţi spre tine, lăsându-le celorlalţi autonomia necesară pentru a deveni ei înşişi, pentru a-şi dezvolta o mai bună încredere în propria persoană.

 Michel Dufour, 1993, Allegories pour guerir et grandir

Joacă-te !

Nu ne oprim din joacă, pentru că suntem bătrâni.

Îmbătrânim, pentru ca încetăm sa ne jucăm !

Calmează-te și joacă-te !

Amintește-ți ca ești  Copil al  Universului,  așa că este în regulă să fii nebunatic, curios și să te distrezi !